Cazi in brate largi deschise de umbre atarnate de soare si te intrebi la ce ti-e mintea, pentru ce iubesti si de ce nu uiti aleea arsa de ploaie.Te saruti cu litere schilozite, lipite de podeaua pe care mai calca demult, un inger schilozit.
As vrea sa stiu cum ar fi fost, o lumea ca aceea, prinsa intre patru pereti imbratisati de intuneric, tapetati cu literele unei nebune.Doar o camera simpla, plina cu vorbe goale, fara banci violate de umbre, fara copaci atarnati de pamant.
Dar asta nu era casa mea, era doar inima nebunei din mine, a normalitatii propulsate in uitare.Trebuia sa plec, inapoi in pragmatism, pe strazi infundate in injuraturi si alei cusute in alcool, pe bulevardele cu felinare rosii ale capitalei.Insa cum sa evadezi din propria persoana?Inapoi in realitate, inapoi intr- o schita lipita de o bolta, pe dosul unui zeu pagan.Cum poti sa scapi de propria nebunie?Prin vis, prin auto-amagire, prin nimic...
Sunt prinsa in propria persoana, in visul realitatii palpabile..
1 comentarii:
;;)
nice;;)
ai talent ba copile:-?
Trimiteți un comentariu