Vis

Ma visam lipita de'un perete si parul meu era apa, si unghiile doar ceara. In mine era doar lipici si parca si ochii nu mai erau despartiti, paream un tot... Ah si ce bine era! Ai fi spus ca sunt un soare de apa, inmarmurit pe'o bolta alba de spital cu sectii de dezintoxicare. Corpul era suspendat in var, deasupra unui cutit sterilizat, si zambetul desi disecat continua sa existe acolo unde labilitatea pierea sub forma de pat metalic..

Si-ai spune ca e un vis, ai spune ca ti-e implinirea, menirea pentru care m-ai fumat ani de zile..
Realizezi? Nu mai esti tu, nu mai esti eu, esti un perete, alb de var si spitalizat clandestin, langa ziduri de boli cronice.

Parea un vis, si ca prin vis, acea voce imi usca parul, imi scotea prin vene lipiciul din intestine, imi impartea ochiul in doi si spargea peretele de var.
Poate cazusem, poate aterizasem pe un pat metalic, sau poate patul se proptise pe mine in cadere. Poate visasem, poate incercasem sa'mi bag lipici in vede, sa- mi lipesc cuvintele, poate...

Poate doar adormisem si patul metalic cedase si-mi crapase teasta si-mi daruise fisa de spitalizare si ma dusesera la dezintoxicare. Poate..
Dar ceva era sigur, in cadere din craniu mi-a iesit vocea si s-a proptit de cadrul lucios si mi- a spus pentru ultima data : nu mai visa ca dauneaza...