Necuvintele

Necuvintele sunt doar alte cuvinte, fara sens sau guri, fara puncte de plecare.
Sunt acele cuvinte ce exista-n aer, cu sau fara noi, fara propozitii.
Necuvintele sunt acele cuvinte ce nu mai au nevoie de definitii, au doar emotii, ne scriu, ne vorbesc pe noi.Acele zambete reproduse cu mai multa sau mai putina caligrafie ce mi se izbesc de retina, ce ard in mine si totusi nu sunt rostite..

Nu sunt rostite caci ele ma vorbesc pe mine, ma scriu pe asfalturi, ma imprima in aer si totodata ma sterg, ma-nghit, ma absorb, ma omoara ca sa-mi dea iar viata.


Si le iubesc caci sunt totul.
Caci necuvintele le impart cu altii, cu prietenii.
Le iubesc caci sunt in mine si in aer.
Le iubesc caci nu m-au parasit niciodata.


Si spune-mi necuvant, de mult imi doream sa scriu pe altii fara sa fiu scrisa, de mult imi doream sa scuip si sa inghit lumea, fara sa fiu la randul meu refulata de alte guri.
Am sa fiu un necuvant, si-am sa ma plimb pe buzele altora, si-am sa mor din nimicuri, asa cum m-am si nascut.
Am necuvinte in buzunare, si sunt multe.
Ma am pe mine in ghiozdan, si sunt neom.
Sunt neomul ce poarta alti oameni, sunt o negatie la mijloc de propozitie ce distruge ambianta.
De cand cuvintele au devenit prea scumpe, in mine au aparut necuvintele, si de cand omul a fost urcat din mila o treapta a vietii, eu am devenit neom.

Sunt neomul cu necuvinte in buzunare, si am multe.