Regatul meu pentru un cuvant

Necuvintele

2008-11-20T12:12:00.000-08:00

Necuvintele sunt doar alte cuvinte, fara sens sau guri, fara puncte de plecare.
Sunt acele cuvinte ce exista-n aer, cu sau fara noi, fara propozitii.
Necuvintele sunt acele cuvinte ce nu mai au nevoie de definitii, au doar emotii, ne scriu, ne vorbesc pe noi.Acele zambete reproduse cu mai multa sau mai putina caligrafie ce mi se izbesc de retina, ce ard in mine si totusi nu sunt rostite..

Nu sunt rostite caci ele ma vorbesc pe mine, ma scriu pe asfalturi, ma imprima in aer si totodata ma sterg, ma-nghit, ma absorb, ma omoara ca sa-mi dea iar viata.

Si le iubesc caci sunt totul.
Caci necuvintele le impart cu altii, cu prietenii.
Le iubesc caci sunt in mine si in aer.
Le iubesc caci nu m-au parasit niciodata.

Si spune-mi necuvant, de mult imi doream sa scriu pe altii fara sa fiu scrisa, de mult imi doream sa scuip si sa inghit lumea, fara sa fiu la randul meu refulata de alte guri.
Am sa fiu un necuvant, si-am sa ma plimb pe buzele altora, si-am sa mor din nimicuri, asa cum m-am si nascut.
Am necuvinte in buzunare, si sunt multe.
Ma am pe mine in ghiozdan, si sunt neom.
Sunt neomul ce poarta alti oameni, sunt o negatie la mijloc de propozitie ce distruge ambianta.
De cand cuvintele au devenit prea scumpe, in mine au aparut necuvintele, si de cand omul a fost urcat din mila o treapta a vietii, eu am devenit neom.

Sunt neomul cu necuvinte in buzunare, si am multe.

Nu

2008-11-17T11:51:00.000-08:00

Nu vreau sa vina maine, luati-l, aruncati-l, in Dambovita ca e murdara sau poate pe o strada de la periferie, sa moara, sa inghete, sa inceteze.
Nu vreau sa-mi prinda iar retina, in metal si cadre reci, in coridoare pavate cu bolnavi. Vreau doar sa inceteze minutul, secunda, sa-mi ramana doar noaptea si intunericul, luna, sa ma adancesc in ele si sa nu mai stiu de nimic, de nici o alta zi, de nici un alt cuvant. Sa dispara tot ce nu e pentru astazi, tot ce n-avea oricum sa vina maine, luati-mi totul, lasati-mi doar nimicul noptii asteia, sa ma inec in ea, sa scap peretii de mine.

Mai sinistru decat absenta unui cuvant este chiar prezenta unuia care stii ca nu-ti va parasi niciodata inima, cu care stii ca vei respira la nesfarsit si care te va devora. Asa ca va implor, nu-mi dati alta zi in care as putea primi acest macabru dar, macar stiu ca aceasta secunda nu va mai respira mult, si orice ar fi va pieri curand si va lua momentul cu ea si durerea si absenta.

Nu mai vreau alta dimineata.
Nu mai vreau acelasi coridor imbacsit de umanitate.
Nu ma mai vreau pe mine.
Nu mai vreau absenta din tot.
Nu mai vreau nici un cuvant, nici o obsesie.
Nu mai vreau nici un maine!
Nu mai vreau!

Regatul meu pentru un cuvant

2008-11-16T08:11:00.000-08:00

Regatul meu pentru un cuvant.
Regatul meu pentru un zambet.
Regatul meu pentru o inghetata.
Regatul meu pentru el.
Regatul meu pentru un stilou.
Regatul meu pentru un altul.
Regatul meu pentru o secunda.
Regatul meu pentru o viata.
Regatul meu pentru un trotuar.
Regatul meu pentru un viciu.
Regatul meu pentru libertate.
Regatul meu pentru altceva.
Regatul meu pentru o alegere.

As vrea sa-mi pot da regatul, pentru orice, pentru un anume.
As vrea sa existe zambetul pentru care sa merite sa mori.
As vrea sa pot privi acel zambet.
As vrea sa nu exist aici, poate doar acolo.
As vrea sa am un cuvant, pentru care sa-mi dau regatul.
As vrea sa fiu salvata de acel cuvant, si eu si regatul.
As vrea sa scap de mine, caci sunt prea plina.
As vrea sa respir doar litere, as vrea sa existe doar ele si el, cuvantul.

Luati-mi regatul, si dati-mi doar un cuvant.

Pentru prieteni si pentru tot peste care calc

2008-11-16T07:56:00.001-08:00

Pentru Anda promit ca n-am sa iau niciodata supradoza de aer, caci stiu ca as incepe sa ma comport ca o imbecilitate ce imbratiseaza toti peretii.

Pentru frunza ce mi-a fost asfalt atata vreme, promit ca am s-o ard si-am sa-i las cenusa sa murdareasca talpi si tocuri. Si promit ca am s-o inlocuiesc apoi cu o alta pe care o voi pune tot pe asfalt.

Pentru trotuarul care mi-a suportat atata vreme talpa, n-am sa-i uit niciodata cuvantul, si-am sa-l pun in regatul meu.

Pentru luna care mi-a suportat umbra, literele schilodite, am s-o pun in toate propozitiile cu rol de aberatie, chiar si-atunci cand ea nu va mai fi plina, clara.

Pentru umbra care nu mi-a dat niciodata prea multe cuvinte si chiar mai putina liniste, inca astept.

Promisiune

2008-11-07T11:36:00.000-08:00

Am mainile de ceara,
asa ca te rog
nu-mi arunca foc.
Da-mi o sfoara
si-am sa ma prind de ea,
si-am sa respir ...
si-am sa zâmbesc.

Nu-mi da drumul,
caci am sa ma agat
pâna la sfârsit.
Si-am sa prefac cuvintele
în piele,
si cerneala în sânge
si-am sa fiu om,
si-am sa te-astept.

Am sa te-astept la fereastra,
rasturnând noptile,
topind
zilele în calimare.
... pentru tine voi deveni
tot
ce viata nu vroia.

Asa ca lasa-mi ata, focul,
si-ti promit
ca-n cordul meu
nimic nu se va schimba.
Si-ti promit ca voi exista
în tine
si în aer,
totdeauna.

5.11.2008

We're out of our minds..

2008-11-02T09:52:00.000-08:00

Ne-am luat in gand de maini si-am plecat in directii diferite, tu pe o ureche, eu pe alta. Cu fiecare pas pe care il faceam te strigam, dar tu ai continuat sa mergi, ai continuat sa ignori strigatele, te-ai inchis in alte minti, in alte cuvinte.

Mi-am pierdut si cuvintele, am uitat totul..Eu inca astept sa-mi raspunzi..

Marioneta de toamna

2008-10-11T10:11:00.000-07:00

(imaginile nu'mi apartin)

Marioneta de toamna

Pe strazi, copaci, canale si masini

calca spasit praf de rugina.

Mananca verde, se ineaca,

arde natura ce bate-n retragere.

Pasi grabiti se avanta pe trotuar

si galagia devine solitara,

isi mananca propria existenta

surzind pana la tacere.

Sub umbrele defileaza o marioneta,

cauta, se bate, plange

in zumzet se ineaca si dispera

inghite deziluziile lui octombrie.

Degetele-i atarna,

parul ii zboara plin ploaie,

se descompune in miscare

dar ea continua sa se zbata-n apa

pentru maestrul pierdut in sine..

11.10.2008

Nu uita

2008-10-04T06:32:00.000-07:00

Mai stii, cand am spus
ca voi manca si soarele
ca sa-ti ajung la inima,
sa-i pot verifica cadenta?

Mai ti minte cand ti-am promis
ca-n fiecare secunda
o stea va cadea si cerul va pica,
numai pentru tine?

Nu uita iubite
ca demult am ucis sperante
si-am cladit vise noi pe ruine devorate,
ca am vanat secundele cu unghiile
si-am incercat sa le-agat de buzunar,
crezand ca si tu vei ramane lipit de mine..

Uita-te la soare si spune
daca mai arde cum ardea
inainte sa-i mananc jumate,
sa ma ard pe mine si pe vid,
toate numai ca tu sa nu uiti..

mai ti-e dor?

30.09.2008

Anotimpuri

2008-09-28T09:46:00.001-07:00

Vara asta m-am indragostit,

am mers pe ape

si m-am inecat in pamant.

Vara asta am mancat din soare..

Toamna vreau sa ma manance ploaia,

sa ma iubeasca vantul, moartea,

si-am sa ard focul cu frunze

si-am sa-l fac sa inghita vise.

Iarna are sa decedeze

sub urmele de pasi schizofrenici

si-are sa-mi sarute talpile

si ma va salva de mine,

si-mi va da supradoze de droguri..

Primavara va inceta si ea

si se va inchide-n timp

si ma va abandona

in iubirea mea dementa

pentru pasii morti de pe asfalt..

28.09.2008

Vis

2008-09-28T05:13:00.000-07:00

Ma visam lipita de'un perete si parul meu era apa, si unghiile doar ceara. In mine era doar lipici si parca si ochii nu mai erau despartiti, paream un tot... Ah si ce bine era! Ai fi spus ca sunt un soare de apa, inmarmurit pe'o bolta alba de spital cu sectii de dezintoxicare. Corpul era suspendat in var, deasupra unui cutit sterilizat, si zambetul desi disecat continua sa existe acolo unde labilitatea pierea sub forma de pat metalic..

Si-ai spune ca e un vis, ai spune ca ti-e implinirea, menirea pentru care m-ai fumat ani de zile..
Realizezi? Nu mai esti tu, nu mai esti eu, esti un perete, alb de var si spitalizat clandestin, langa ziduri de boli cronice.

Parea un vis, si ca prin vis, acea voce imi usca parul, imi scotea prin vene lipiciul din intestine, imi impartea ochiul in doi si spargea peretele de var.
Poate cazusem, poate aterizasem pe un pat metalic, sau poate patul se proptise pe mine in cadere. Poate visasem, poate incercasem sa'mi bag lipici in vede, sa- mi lipesc cuvintele, poate...

Poate doar adormisem si patul metalic cedase si-mi crapase teasta si-mi daruise fisa de spitalizare si ma dusesera la dezintoxicare. Poate..
Dar ceva era sigur, in cadere din craniu mi-a iesit vocea si s-a proptit de cadrul lucios si mi- a spus pentru ultima data : nu mai visa ca dauneaza...

Azi nu sunt eu

2008-09-06T05:50:00.000-07:00

Ma sperie ideea unui eu necunoscut, calatorind clandestin prin mine, reinventandu- ma si totodata desfintandu-ma. Nu ma cunosc, cel mai probabil nu ma voi cunoaste niciodata. Atunci, e doar ireal palpabil sa te cunosti pe tine insuti?Nu cred...

In fiecare zi sunt eu, atunci cand fug, cand rad, cand scriu, cand respir, cand desenez, cand tip, cand plang, cand visez. Sunt o eu de care nu sunt constienta, prezenta tot timpul si totusi estompata de idealurile stantate ale mintii mele.

Dar azi, acum nu sunt eu, refuz sa fiu constienta de o existenta purtata de curenti astazi!

Lasand laoparte tampeniile, acum, in aceasta secunda, declar in deplina nebunie ca sunt aer ! Sau o pasare...Sau orice, dar nu eu. Dau in prostie, nu-mi pasa..

Nu ma mai suport, in starea asta de adormire, traiesc in perfuzii de pesimism infectat de iluzii. Dar azi,.....

ASTAZI SUNT TOT!

si maine cineva sa ma omoare pentru imbecilitate

Imi doresc sa fiu doar negru...

2008-08-13T04:17:00.000-07:00

Imi doresc sa fiu doar negru simplu, fara gura, fara maini..doar negru. Imi doresc ca lumea sa fie doar culoare, o simpla vopsea care sa ma acopere, sa ma inabuse, sa- mi distruga acele parti din mine mult prea verzi, egoiste.

Vreau doar sa devin un continuu nimic, acoperit de altii. Pentru ca pana la urma eu sunt doar lut si culoare, si nici nu as vrea sa fiu om..doar negru si cei ce ma iarta sa ma cuprinda, iar eu sa-i sprijin...

14

2008-08-10T13:04:00.000-07:00

14 14

14 Obsesii? Cred ca la al 14 -lea an de supravietuire sunt datoare lumii, sau cel putin uneia din mine, sa spun 14 lucruri despre mine. Prea "Winn Dixie" pentru voi? Nu-mi pasa, sunt datoare mie, unei parti din mine care desi a fost inabusita de "spiritul de supravietuire" de pesimism poate scepticism..nu...ironic... a continuat sa vada un curcubeu chiar si acolo unde nu era decat un simplu verde, singur, inconstient de niste cuvinte poate prea banale pentru el.

1. Sunt indragostita de culori chiar daca uneori o neg..

2. Nu am rabdare

3. Sunt excesiv de realista

4. Desenez cuvinte si scriu desene

5. Cand sunt optimista, o fac numai pentru ca ceilalti sunt mai pesimisti decat mine.

6. Mi-e frica de masini, mai ales cand trebuie sa traversez o strada

7. Sunt dependenta de sentimente in borcane

8. Cand sunt in depresie, sufar intr-o fericire cruda

9. Jumate din mine traieste pentru prietenie

10. Am o personalitate divizata

11. Ador inghetata

12. Cand sunt stresata vorbesc mult

13. Am o jumatate roz si timida

14. Invat sa traiesc..cu lumea...

Sunt eu....si sunt un amalgam de defecte care cateodata mai devin si calitati...ca sa nu mai mentionez, noi, toate cele 14 eu, in caz ca nu stiati suntem un copil, unul de 14 ani..:)

Om de lut si culoare

2008-07-29T06:56:00.000-07:00

Nici nu vreti sa stiti ce e in mintea mea. Atatea cuvinte lovindu-se intre ele pentru a-mi iesi prin vene, dar vai, carnea le opreste si simt cum explodeaza in mine de parca propria persoana le uraste, de parca binecuvantarea mea, literele, ar fi o calamitate ce ar distruge lumea daca ar iesi din mine. Asta ma face pe mine o ofensa la adresa vietii. Un om din lut si culoare, supravietuind pentru ceva, refuzand sa moara sau sa traiasca, pasind prin lume ca pe ape inghetate. Oricand s-ar putea sparge si totusi nu o face niciodata. Caci lumea e ca un circ pentru mine, unul sadic in care natura se joaca leapsa cu oamenii din carne si sange.

Eu insa...sunt un alterego al cuiva, al ei, al nimicul supravietuitor prin cuvinte. Eu sunt omul de lut si culoare din omul de carne si oase. Eu sunt cuvantul ei, promisiunea supravietuirii eterne, in asteptarea vietii, a lui, a unui tot inconstient de infinitul sau.Eu sunt acel roz astupat in lut, atat de egoist incat ignora fericirea lui, a infinitului si-i doreste esecul, astfel incat eu sa pot avea pe cineva.

Sunt cel ce distruge verdele subtil, lasandu-l singur si totodata cel ce-l salveaza, hranindu-l cu mine. Sunt un drog de lut necesar prezent intr-o carne rosie, vie care asteapta si se invinovateste de sentimente inexistente pentru el...saraca de carne si sange...

In curand...

2008-07-27T09:51:00.000-07:00

Curand...in doar aproximativ 3 saptamani as putea spune ca am fentat soarta timp de 14 ani. Prea dur spus. Nu, nu am fentat-o, i-am luat din plin impasibilitatea si am reusit sa ma hranesc cu visul viitorului timp de, cam 168 de luni... Mult, si cand te gandesti ca eu mereu m-am hranit cu orizontul mancat de pamant si cer si niciodata nu i-am simtit gustul caci si viitorul e tot un orizont indepartat cu care te joci de-a " uite-mi viitorul, nu e viitorul" pentru ca de fiecare daca cand il ajungeai din urma el iti radea in nas si ajungea iar la distanta de un an de tine.

Asa e si ziua in care se fac 14 ani de la prima gura de lumina pe retina, de la prima inghititura de lume?O astepti atata sa-ti spuna : Ei bine verde, uita rozul si iluziile, anul asta e al tau. Si cand vine nu vezi in fata decat alte ore de asteptare, alt stres imbibat in maroul bancilor.

Si totusi sunt fericita...pentru ca stiu ca intr-o zi soarta ma va lovi numai ca sa-mi arate ca ma insel. Pana atunci? Ma hranesc cu aberatii si imi inghet subconstientul cu niste inghetata. Da, sunt fericita, cu jumatate de borcan de iluzii golit si eu zambesc. Vine al 14-lea an de supravietuire si poate cu el si luna in care voi trai...Nu va imaginati ca voi traiti si eu sunt nebuna inghesuita printre vise, nu. Noi doar supravietuim caci ziua mea, inca nu a venit...O astept de 13 ani, poate acum va veni si ea..

Tentativa de a imi depasi propria conditie, propria realitate

2008-07-24T10:04:00.000-07:00

Incerc sa-mi imaginez cum ar fi daca fiinta mea ar fi un tot unitar..Nu pot sa-mi dau seama.Poate ca as fi o alta eu, capabila sa sara peste obstacole, peste sentimente nenorocite. Sau poate nu. Nu stiu, nu mai vreau sa ma gandesc. Stiu doar ca ceea ce sunt eu acum e un verde singuratic, melancolic, ce are inauntru o explozie de culori si orice as face nu pot decat sau caut cuvintele potrivite pentru a-mi motiva aparitia pe aceasta planeta incurcata de incultura si incapacitatea unora de a vedea dincolo de propria suferinta. Incapacitate de care m-am molipsit. Poate asta ma face mai umana..Sunt om, un om facut din culori, din lut, din apa si acuarele.

Dincolo de incercarile mele esuate de a fi multumita de propria natura, o parte din acest verde singuratic, din mine, cauta pentru mai mult. Imi doresc o sumedenie de cuvinte care sa ma descrie numai pe mine, nu numai unul, nu numai o culoare..Caut realitatile ce-mi protejeaza irealul care ascunde o eu prea indragostita de nimic, de vid, de un om din carne si oase..

Degeaba....

Zadarnic incerc sa scot acele culori, acele vopsele nenorocite care ma picteaza pe dinauntru ca pe un cuvant indragostit...In mainile mele pensul a e doar aer si stiloul o pana rupta ce nu ma strapunge. Deci trebuie sa ma multumesc cu speranta ca intr'-o zi imi voi gasi cuvantul, si sa accept ca pana atunci sunt doar un verde...Unul singur ce priveste din spatele unui geam...un om din carne si oase. Sunt mai prejos de propria realitate, sunt un ireal amestecat cu vid ce asteapta....

Imi cer scuze...pentru a mia oara am aberat, am cedat nervos cu o inghetata in mana, si am scris, am scris aberatii, iluzii...si am pierdut sirul. Caci nici eu nu mai stiu ce a rostit acel verde nebun, gelos din mine, care se stie mai prejos de el si totusi nu accepta ca si el e om... si oamenilor iubirea nu le este data gratis...

Vreau un borcan, dar ce rost?Eu il vreau pe el...am verde in carne si retina imi e putrezita...iertati-ma ...eu vad doar culoare...dar vad cu inima..

O lume...

2008-07-19T13:06:00.000-07:00

Te-ai gandit vreodata, cum ar fi....sa traiesti mai multe vieti, sa vezi ceea ce vede doar un zeu in ani, in cateva secunde?

Cum ar fi ca fiecare noapte sa-ti aduca, mai mult de- o frica acuta de necunoscut, de abisul plin de ochi de smoala? Cum ar fi sa poti respira un aer de ireal incarcat in dorinte ascunse, sa primesti o doza de speranta, un blestem dulceag care sa-ti dea mai mult de-o viata ; un vis. Ar fi o apocalipsa psihica, un regres sentimental, o adancire in temeri si dorinte dar care te-ar obliga sa vrei mai mult o stea si-o luna eterna pe-un sablon mutilat de intuneric decat parjol si soare efemer.

Sa vezi in stanga doar un munte de priviri albastre, la orizont doar mangaieri verzi... O multicoloritate de placeri, un delir dulce...placut, permis, normal...

Dar lumea asta, cu delir si suras, cu hazardul doar un ceas fara baterie... Impinge un ireal palpabil in locul unei realitati deja translucide. Si oricat de placute ar fi aceste saptamani ce-ti vand iluzii, in cele din urma vor fi doar secunde din viata ta, devenind medicamentul pentru .... adevaratul tot...

Ai putea crede ca toate astea sunt defapt niste aberatii, sau dorinta mea de a crede ca exista o lume dulce ce acopera un rau esential. Dar e gresit...pentru ca nu e dorinta mea, nu e lumea mea, nu e speranta mea...e totul vandut in pachetele mici..E absurdul vostru, nimicul universal ce ne da un scop in viata.

Borcane cu sentimente

2008-07-18T12:36:00.000-07:00

Sunt mai multe tipuri de borcane, acolo pe taraba, de unde ma hranesc in incercarea vaga de a supravietui. Ai crede ca cel mai urat sentiment e ura, dar defapt ura e si ea nascuta din iubire si e doar negarea fericirii....Tristetea...asta e cel mai oribil sentiment, un pumnal terifiant ce devine smoala in borcanul cu multicoloritate.. e o otrava ce te elibereaza de durere si iti sfasie inima in bucatele pana cand nu mai ramane decat un infinit de lacrimi uscate ce se zbat in cautarea retinei.

E sarutul letal al negarii, e un zambet amar in care te ineci si din care nu mai poti scapa caci ea parca prinde maini si te sugruma. Dar tu, inca mai refuzi sa crezi si continui sa plangi caci din acele lovituri brutale tu surprinzi cu mintea doar atingeri umede de vopsea...de smoala calda ce te inghite, iubindu-ti slabiciunea, alimentandu-ti amaraciunea...

Tristetea....e o noapte care te atrage in secret... o atingere amara ce te cheama, ce te arunca mai departe in disperare, ce nu vrei sa crezi ca te distruge, ce o iei ca pe un drog, un medicament la borcan si iti imaginezi un apus de soare..

O poti gasi in doze mici de cuvinte la sticluta....dar daca vrei sa mori in imbratisarea dureroasa a unui zambet sangeriu, atunci iti dau eu un borcan...

Am aberat si poate nu ma crezi, dar eu chiar vand borcane cu sentimente...doar ca aceasta tristete nu e un sentiment ci mai degraba otrava ce te duce in extazul uitarii eterne..

Sa iubesti doar ce vezi stiind ca nu poti atinge...

2008-07-18T05:19:00.000-07:00

Ce inseamna sa iubesti?E cam prematur sa ma intreb asta?Sau e pur si simplu o necesitate impusa de societate...Si totusi, pot sa-mi imaginez adevarata dragoste, sa iubesti ceva atat de mult chiar si daca numai ochii pot atinge si retina sa primeasca mangaierile, mainile tale fiind sortite sa nu atinga niciodata acea comoara. Asta e cel mai pur sentiment, sa respiri numai pentru a putea admira chiar si din spatele unui geam cu rame funebre chipul ce-ti tortureaza gandul, desi o binecuvantare pentru inima ta.
Sa suferi, sa fi o martira si totusi sa zambesti atunci cand el surade. Pentru ca asta e iubirea, sa traiesti pentru fericirea lui, sa respiri doar pentru chipul sau. De aceea eu prefer dragostea la borcan, pentru ca e cea imaginata de mine, sentimentul perfect ce-mi alimenteaza inima si totodata ma distruge incet dar placut. Pentru ca nu exista moarte sufleteasca mai frumoasa decat cea in care stii ca orice s-ar intampla tu vei continua sa fi fericit atata timp cat chipul luminos de dincolo de sticla va fi pe retina ta.

Sa iubesti ce vezi, viata, pe el, stiind ca desi nu poti atinge nimic tu esti fericit ca poti sa-ti alinti ochii cu acel zambet ce te omoara incet, lasand un gust dulceag pe buza inferioara atunci cand geamul se va sparge....
Sper si aberez, dar cel putin mai am destule borcane....

2008-07-17T12:53:00.000-07:00

Ciclu

Toti traim cu aer si minciuni
intr-un haos organizat de zei
si speram cu incapabilitatea de mana
ca ni se va da un loc sub soare
atunci cand sanul nu va mai avea lapte.

Toti ne nastem cu handicapuri
dar banca ni le fura
si primim in schimb idealuri stampilate
pentru orice marca de persoana.

De la viata afli ca fara vise de-mprumut
nu poti cersi regulamentar
iar scopul fabricat de hazard
se devalorizeaza la orice injuratura.

Cand in sfarsit ajungi la semafor
si afli ca poti trece strada,
iti pierzi increderea si cazi
atunci cand ambulanta cauta
o victima cu fisa medicala.

De la moarte o sa afli
ca numai crucea iti ofera
alinare sufleteasca
si ca viata inca mai cere voluntari.

Astfel ajungem impreuna,
cu gura inapoi la sanul plin de lapte
si ne asteptam randul
la o viata omeneasca.

Inca o poezie ratata...probabil ultima...

Arsita

2008-05-23T13:23:00.000-07:00

Arsita

E cald si plang soselele
sub greutatea nevrozelor prinse la portofel,
e pustiu si n-avem aer
in aglomeratia pietrelor.

Ne metamorfozam ca doua umbre
prinse de chenarul vietii,
asteptand noaptea sa ne-nvie,
sa ne umple cu racoare.

E trist cum mor cuvintele
intr-o relatie cu omenirea,
e normal sa nu ne pese
cand arsita ne-agata de aceeasi gura de apa.

E o lume plina de prosti

2008-05-13T08:40:00.000-07:00

Ne spunem unul altuia la ureche ca suntem niste genii si pe la spate ne injuram pentru a umple un pahar plin cu motive pentru care sa nu mai gandesti. Degeaba te dai tu filosof cand printre prosti impartim cu totii aceiasi neuroni.Nu ai auzit? Intr-o lume plina de drogati, analfabeti care se fut cu seringi, strazile devin enciclopedii pentru specimene pe cale de inmultire subita astfel ca degeaba ne dam profeti daca nimeni nu te asculta, nu te vede, nu te baga in seama decat atunci cand vrea o limba ca sa ti-o bage printre membre.

Nu avea regrete, cu totii suntem asa, si eu si tu, si el si vagabondul ce cauta hasis prin canale, nimic nu ne difera, nimic nu ne separa, poate doar banii infestati din buzunar cu care poti spune clar in ce abecedar vei intra.

Ne fascineaza incultura celuilalt si uitam ca ne tragem de la acelasi neuron, ca de la prima femeie atrasa de copacul gradinii vecine si pana la primul barbat salivand dupa balconul de vizavi nimic nu s-a schimbat.

Ne atrag aceleasi semne de incultura macinata de prostie ca sa ne linistim si in sinea noastra sa negam orice asemanare cu sedatul din oglinda.

2008-05-01T01:34:00.000-07:00

La gunoi cu amintirea unui prost

Degeaba te chinui, degerand in propriul pat cu ratiunea la plimbare prin baie, unde cacatul lesina in veceu si ea in chiuveta de la prea multa prostie.

Hai acum, fugi departe, poate ajungi in timp util la cimitirul pentru neuroni unde vagabonzii se pisa pe creierul tau - pei da ce?il foloseai? (nu) pei atunci la reciclare! -

Stai si ingheti pe-o banca in umbra si incerci sa-ti aduci aminte ceva dar ti-a mai murit un neuron si cu el, inca o amintire.Nu plange, mai ai destui pentru inca o zi intr- o viata fututa de un zeu pagan isteric ce se prabuseste pe tine de ras.

Vezi ce-ai ratat daca nu ai crezut la timp ca divinitatea creaza moarte si iadul te elibereaza de povara vietii?Pacat, acum nici unul nu te vrea si nici unui vierme nu-i place gustul pielii imbibate in droguri si alcool, mai ai un loc pe-o poza dintr-un portofel parca al cuiva cunoscut.

Acum spune-mi si mie, cum e sa fi aceeasi amintire pe care chiar tu ai aruncat-o la gunoi?Esti doar o poza pastrata la morga pentru etichetarea viitorilor prosti ce trag apa dupa propria existenta...

Prieteni

2008-04-11T00:56:00.000-07:00

Ma bucur nespus ca am prieteni care ma lasa intre doua extreme si-mi imbraca imaginea in minciuni si scuipat.Poate ca eu nu sunt ca ei, o divinitate ce concureaza cu insusi universul prinsa intr'o oglinda sparta, poleita cu omisiuni si tradari inutile, dar de fiecare data cand ma baga in seama aruncand cu mici norisori roz in mine ma fac sa ma simt un micut zeu pagan, sau zeita mai bine zis ce a decazut si ea o data cu creatia devenita asemeni frunzelor - banalitati-.Imi place atentia aceasta ce ar vrea sa ma puna pe mine intr- o lumina monotona si vreau sa le multumesc sincer celor ce incearca sa ma acopere cu nisipuri imaginare pentru atentia pe care mi- o acorda, de altfel la fel de importanta ca si piatra de pe Lipscani.
Nici nu stiti ce haios este sa fi imbracat in cuvinte deochiate, in injuraturi prea penibile ca sa mai uimeasca pana si batrana de la 2.

As vrea sa-si aminteasca ca odata ei au fost si pupatori in cur, doar doar de-or obtine ceva in schimb.As vrea sa le revina macar un sfert din neuronul ce a ordonat sa fiu ridicata pe piedestaluri si implorata sa le acord atentie.

Si totusi, in fata acestui tablou ce nu ilustreaza decat ipocrizie mai pot sa ma amuz cu amaraciune vazand ce sufera creierasul unuia in supradoze de prostie.

Poate ca imi fac inima rea pe un pat de spital pe care am fost aruncata de o masina, dar as vrea macar sa se stie ca eu rad, nu plang, fie si inchisa in "propria lume" unde ma dau drept "zeita zeitelor".Eu macar imi recunosc propria conditie si scuip la randu- mi peste miile de minciuni spuse din nestiinta.

Ma bucur nespus sa stiu ca in lumea asta de prosti, eu sunt si mai idioata ca mai comentez si ca- mi mai pasa.

Am scris aceste randuri de pe patul unui spital, pentru aceia ce se bucura de ignoranta lor.

Va iubesc falsitatea imbracata in ipocrizie !... si ma bucur ca....

Suntem vanitosi, niste artisti cu aere de filosofi

2008-04-02T02:04:00.000-07:00

Te-ai intrebat vreodata de ce traiesti?De ce zambesti tamb la soarele ce moare sub nori in perpetua schimbare?Nu.Si de ce ai face- o?De ce sa te gandesti la ceva ce iti depaseste intelegerea atunci ca ai o simpla explicatie "crezi si e posibil".Ai ajuns sa te multumesti cu banalul raspuns " asta e credinta" si ai uitat sa mai privesti lumea din spatele cortinei de cuvinte.

Poate un fotograf mai vede, o privire sfidatoare in copacul mut ce se topeste pe sub umbrele inselatoare.Poate un artist mai prinde dara de-ntuneric in marea de culori antrenate in dementa.

Dar ce rost are?Ce conteaza sa pui o intrebare cu raspunsul intr- o alta?Oricum dansam pe acelasi drum incetosat, cautand litere si mine de creioane arse pe care sa le asternem pe o foaie. Ne dam Prometeu intr- o lume de derbedei, de inapti cu aere de zei in speranta ca asa lumea va cauta ceva, ce nici noi nu stim ce...

Suntem artisti ce doresc cu disperare recunoastere pe o bucata de foaie, cuvinte si creioane de aur pentru trotuarele pavate cu minciuni.Vrem sa dobindim cunoasterea si ne cautam altereoguri de filosofi, doar doar om vedea si altceva decat prostie pictata-n culori mate.

Ne dam impresii de ganditori si pozam ca cersetori la poarta intelepciunii, cautand ceva in noi, asteptand litere sa ne imbrace, sa ne promoveze psihozele sa ne credem mai diferiti, fara credinta si speranta, niste pragmatici ironici ce ironizeaza pe alti prosti, uitand ca suntem tot niste maimute, coexistand in deziluzionare.

Si iar te intreb daca ti-ai pus vreodata intrebarea, pentru ce existi si de ce respiri, ca sa-mi dau si eu pentru moment aere de zeu, de Prometeu aburit de alcool, de ambrozia prostilor.Pun intrebari cu tente filosofice ca sa zic ca sunt mai sus, ca eu gandesc si ma interesez de viata cand defapt ea se intereseaza de mine.

Intunecati de credinta

2008-04-01T13:04:00.000-07:00

As vrea un soare drogat sa lumineze aleea plina cu banci violate de umbre, sa vad si eu cum e sa mergi pe intuneric ziua.

As vrea si eu sa simt extazul fumului de tigara, adrenalina sticlei de vodka, moartea zeului schilodit ce da paganismului conotatii religioase cu scopuri bine definite in paharele de vin din fata preotilor smeriti.
Si nu mai inteleg cum de in timp ce soarele da nebunie celor ce inca mai au cuvinte, zeul ipocrit trimite ingeri schiloditi pentru scuiparea unui idol mult iubit, multi se roaga si mai spera la ideea ca cineva acolo sus chiar le da pe ce sa se cace si ii sterge si la cur.Si de ce te rogi, boule cu cap de berbec?Ca sa mai inghiti ambrozia amagirii, sa ai falsa impresie ca nu esti singur, ca nu tu depinzi de tine, ca totul e deja spus si facut si tu doar faci pasii spre sfarsit?De ce iti dai vagi impresii si sperante desarte pentru siguranta inimii tale ce poate face in orice secunda un atac de cord in pragul bisericii.
Dar in timp ce babele se plang si milogesc in fata altarului plin cu idolii ipocritului zeu, sfinti burdusiti cu alcool si fum fac industrie cu speranta si credinta. Si din prea inalti fericiti spalati in mir cu grasime de peste, ies vorbele de duh despre raul ce poseda, orice fiinta fara de credinta si uite cum mai scoate batranica un banut pentru parinte, ca deh, i-a spus ca dracul ii poseda nepotica si acum trebuie exorcizata si dusa la nebuni.

Degeaba speri si-astepti cu sufletul spovedit si curatit venirea odorii zeului ce naste paganism, credinta in tine e demult stearsa si inlocuita cu slavitul bucatii de lemn spalata in apa si scuipat sfintit.

As vrea un soare drogat sa ma faca sa orbecaiesc prin intuneric ziua, poate asa n-am sa mai vad credinta si are sa moara si prostia...

Visul unui AlterEgo

2008-04-01T11:34:00.001-07:00

Cazi in brate largi deschise de umbre atarnate de soare si te intrebi la ce ti-e mintea, pentru ce iubesti si de ce nu uiti aleea arsa de ploaie.Te saruti cu litere schilozite, lipite de podeaua pe care mai calca demult, un inger schilozit.

As vrea sa stiu cum ar fi fost, o lumea ca aceea, prinsa intre patru pereti imbratisati de intuneric, tapetati cu literele unei nebune.Doar o camera simpla, plina cu vorbe goale, fara banci violate de umbre, fara copaci atarnati de pamant.

Dar asta nu era casa mea, era doar inima nebunei din mine, a normalitatii propulsate in uitare.Trebuia sa plec, inapoi in pragmatism, pe strazi infundate in injuraturi si alei cusute in alcool, pe bulevardele cu felinare rosii ale capitalei.Insa cum sa evadezi din propria persoana?Inapoi in realitate, inapoi intr- o schita lipita de o bolta, pe dosul unui zeu pagan.Cum poti sa scapi de propria nebunie?Prin vis, prin auto-amagire, prin nimic...

Sunt prinsa in propria persoana, in visul realitatii palpabile..

Cateva poezii de-ale mele

2008-04-01T11:12:00.000-07:00

I
ne-am pierdut in imbratisari
si-am lasat prea mult, sarutul in frig,
iar acum iubirea e granit spulberat
sub laba inchegata in grasimea
unui Behemoth inecat in amintiri.

am lasat buzele sa crape
in sila strazilor cufundate-n primavara
si-au ars si cuvintele virtuale
in care se-mbata speranta.

cadea si dricul in scuipat de viata,
ne topeam si noi in mangaieri
ca amurgul sa-nghita mortii
si sa ne lipeasca totodata
pe-o eticheta de borcan
cu iubire data la reduceri.

mi s-a ars iluzia
si-a ramas doar scrum
inhalat de tine, infofolit intr-o tigara.
au murit soaptele,
s-au pravalit suspinele,
a ramas doar imbratisarea
in care inecam amorul vorbelor.

II

am lasat prea mult sarutul in frig
si-acum numai scrumul mai ne dezmiarda
buzele ce mor de dorul unei imbratisari.
am murit pe-o coala inecata-n minciuni
si nici axele unei placi nu mai avea
speranta pentru iluzia devenita realul palpabil.

si se intorc si copacii
sa lase amagirea sa persiste
printre soaptele perfide
unde martie e scapat in dizgratie
si lasat pe o poteca laturalnica.

acum ard cuvintele
pe-o perdea uitata peste bolta
in care noaptea e doar o doza de speranta
pe care se mai leagana cate-un vis betiv
prea chior sa mai apuce-o cale.

si iar ne-am pierdut
si ne cerem scuze
ca am uitat ce suntem,
privind acelasi peisaj monoton
in care secundele au fost
minutele unor fantasme.

III ( doar daca)

ar fi fost frumos sa fi ramas
macar un cuvant adevarat
printre minciunile rostite
in secunde devenite minutele unui raliu
cu fantasme amagite..

mi-as fi dorit sa fi stat
in aceeasi imbratisare calda
chiar si pe-o coala
prea plina cu sperantele desarte.

dar nu a fost sa fie
si banca a ramas scuipata
de aceeasi dezamagire beata
in care au cazut si visele unei fantasme beate.

acum dorintele sunt scrumul
unor stele prea ruginite
peste care desenezi,
pe acelasi perete de care se sprijina si luna,
un alt soare nenorocit
aprins de-o picatura de alcool.

doar daca am fi privit
poate n-am mai fi orbit pe moment
si totul ar fi fost
doar o alta poezie...

Atarn de Atele ce te Privesc

2008-04-01T11:10:00.000-07:00

Atarn de ate, undeva intre multicoloritate si banalitate, asteptand pe- o alee laturalnica din infinit, pe aceeasi banca pe jumatate daramata.Ce?Nici eu nu stiu.Poate ca m-am saturat de ata neagra, poate ca mi-o doresc pe cea galbena, sau poate ca tot ceea ce vreau este inca un minut alaturi...
Se aude un trosnet, parca s-ar rupe si aceasta ata.Dar privesc mai bine, ea asa a fost mereu iar eu am atarnat de- un ciot ca o papusa pe jumatate distrusa, prefacandu-se ca nu stie ce asteapta doar pentru a vedea soarele cum apare revoltat de infidelitate.Pentru mine asta este, numai soarele se mai simtea inselat dar acum au aparut literele si altcineva a devenit centrul haosului, zambetul in jurul caruia cadeau minciunile.Si cum toata lumea parea sa fie geloasa, pe ceva demoralizat ce totusi mai visa, atele atarnau in van iubindu-te pe tine, asteptandu-te la capat de zi, impletite in virtualitate.
Asteptam si eu, dar parca totul nu mai avea nici un rost, prea multi la coada pentru acelasi borcan cu iubire la reduceri.Dar dintre toate atele, eu iti asteptam doar atingerea, macar eu inspiram parfum de primavara.

Presentimentele unei Fantasme

2008-04-01T10:59:00.000-07:00

Presentimente

Privesc in jur si vad numai monotonie, un oras arborat in amagire asteptand cate un primar nou, un presendinte, pentru aceasta mizerabila capitala unde eu am ajuns sa joc pe post de fantasma.De prea multe ori am cazut in capcana unor ursitoare false ce se dau specialiste si-am ajuns cu mana in borcanul cu iubire data la reduceri.Si aveam si eu presentimentele mele, dar le-am renegat pozitia si-au ajuns in mintea mea un fals de care abuz ca sa-mi pastrez si doza de pragmatism.
Dar iata ca falsul nu era amagire ci purul adevar, un deja vú de doi bani pe care l-a avut candva o fantasma si nu a stiut sa profite de el.Si- acum ma inec in doze mici de disperare, date ca otrava cu picatura chinezeasca.
Poate e prea tarziu pentru iluzia renegata devenita peste noapte un real palpabil ipocrit si visele de-acum vor fi numai minciuni in care presentimentele sunt niste incertitudini declarate.Dar undeva intr- o minte bolnavicioasa sta aceeasi imagine dezastruoasa in care ne inchegam noi amandoi " o banca unde doi se sarutau".Poate candva vei afla si tu ce mult a insemnat acel frig unde ne inghetase sarutul si-ai sa vezi ca ceea ce cautai nu era decat iluzia mea...

Falsele presentimente...
As privi in jur dar mi-e teama si stiu ca am sa vad, numai pete de culori incinse aruncate pe-un damasc mucegait de catre un pictor neglijent.Si daca eu sunt acel pictor?Daca eu inec culorile in pragmatismul excesiv, in realismul prea negru pentru mine, prea monoton?Atunci nu pot decat sa visez la banca inchegata-n umbre.S-au pierdut prea multe vise si s-au consumat prea putine premonitii.Acum am numai o poteca goala pe care mai apare la apus, o raza de lumina pentru dementa din mine.
Prea multe sentimente false..prea putine dorinte arse...Atat de mult cere prostia?
Si cand ultima stea va fi consumata, presentimentul va ramane acelasi, intiparit pe-un perete din mintea mea bolnavicioasa, pentru vesnicie atarnat in stupizenie... Ce-ar fi sa ascult macar o data ce-mi spune subconstientul si sa uit de frica?