Nu

Nu vreau sa vina maine, luati-l, aruncati-l, in Dambovita ca e murdara sau poate pe o strada de la periferie, sa moara, sa inghete, sa inceteze.
Nu vreau sa-mi prinda iar retina, in metal si cadre reci, in coridoare pavate cu bolnavi. Vreau doar sa inceteze minutul, secunda, sa-mi ramana doar noaptea si intunericul, luna, sa ma adancesc in ele si sa nu mai stiu de nimic, de nici o alta zi, de nici un alt cuvant. Sa dispara tot ce nu e pentru astazi, tot ce n-avea oricum sa vina maine, luati-mi totul, lasati-mi doar nimicul noptii asteia, sa ma inec in ea, sa scap peretii de mine.

Mai sinistru decat absenta unui cuvant este chiar prezenta unuia care stii ca nu-ti va parasi niciodata inima, cu care stii ca vei respira la nesfarsit si care te va devora. Asa ca va implor, nu-mi dati alta zi in care as putea primi acest macabru dar, macar stiu ca aceasta secunda nu va mai respira mult, si orice ar fi va pieri curand si va lua momentul cu ea si durerea si absenta.



Nu mai vreau alta dimineata.
Nu mai vreau acelasi coridor imbacsit de umanitate.
Nu ma mai vreau pe mine.
Nu mai vreau absenta din tot.
Nu mai vreau nici un cuvant, nici o obsesie.
Nu mai vreau nici un maine!
Nu mai vreau!