Nici nu vreti sa stiti ce e in mintea mea. Atatea cuvinte lovindu-se intre ele pentru a-mi iesi prin vene, dar vai, carnea le opreste si simt cum explodeaza in mine de parca propria persoana le uraste, de parca binecuvantarea mea, literele, ar fi o calamitate ce ar distruge lumea daca ar iesi din mine. Asta ma face pe mine o ofensa la adresa vietii. Un om din lut si culoare, supravietuind pentru ceva, refuzand sa moara sau sa traiasca, pasind prin lume ca pe ape inghetate. Oricand s-ar putea sparge si totusi nu o face niciodata. Caci lumea e ca un circ pentru mine, unul sadic in care natura se joaca leapsa cu oamenii din carne si sange.
Eu insa...sunt un alterego al cuiva, al ei, al nimicul supravietuitor prin cuvinte. Eu sunt omul de lut si culoare din omul de carne si oase. Eu sunt cuvantul ei, promisiunea supravietuirii eterne, in asteptarea vietii, a lui, a unui tot inconstient de infinitul sau.Eu sunt acel roz astupat in lut, atat de egoist incat ignora fericirea lui, a infinitului si-i doreste esecul, astfel incat eu sa pot avea pe cineva.
Sunt cel ce distruge verdele subtil, lasandu-l singur si totodata cel ce-l salveaza, hranindu-l cu mine. Sunt un drog de lut necesar prezent intr-o carne rosie, vie care asteapta si se invinovateste de sentimente inexistente pentru el...saraca de carne si sange...
